Cearta lui Hawking cu filosofia


Astrofizicianul englez Stephen Hawking a mai aruncat o mănuşă celor pe care îi consideră duşmani ai atotbiruitoarei ştiinţe, cea care deja poate să ne spună nu numai cum de am ajuns să există, ci şi de ce ni s-a întâmplat un aşa mare necaz. De data asta nu, nu atacă imensa pierdere de timp şi resurse numită teologie (cazul este închis după părerea sa, din moment ce raiul, iadul şi alte chestii religioase sunt simple poveşti pentru copii), ci şi filosofia. Considerată odinioară terenul de sport al raţiunii umane, cea care ne-a dăruit reflecţii fascinante ale unor Platon, Aristotel, Descartes, Kant, Hegel sau Sartre, filosofia este tot mai mult împinsă la colţ de către ştiinţă, domeniu în care, regină este acum, de departe, fizica.

Da, ea, ştiinţa fizicii este cea care ne va spune cam tot ce e bine de ştiut pe astă lume. Dacă nu mă credeţi, iată cum îşi începe Hawking una din ultimele sale producţii, The Grand Design, în care ultimele teorii ale fizicii quantice ne sunt livrate ca explicaţii pentru multele întrebări care încă ne frământă:

How can we understand the world in which we find ourselves? How does the universe behave? What is the nature of reality? Where did all this come from? Did the universe need a creator? Most of us do not spend most of our time worrying about these questions, but almost all of us worry about them some of the time.
Traditionally these are questions for philosophy, but philosophy is dead. Philosophy has not kept up with modern developments in science, particularly physics. Scientists have become the bearers of the torch of discovery in our quest for knowledge.

(The Grand Design, Bantan Books,2010, pag.10 – sublinierea mea) 

Inutil să vă mai amintesc că filosofia contemporană este una seculară; interferenţele pe care aceasta le mai are cu problematica religioasă sunt tot mai puţine şi, de regulă, antagonice. Aşadar, fizicianul britanic declară război oricărui demers raţional ce nu se încadrează în paradigma ştiinţifică, cea care lucrează cu modele realiste, teorii ce se armonizează cu observaţiile empirice existente deja în bagajul de cunoştinţe al omenirii şi, în acelaşi timp, fac predicţii ce pot fi confirmate de desfăşurarea ulterioară a aventurii epistemologice.

Că religia nu mai poate ţine pasul cu invazia seculară din educaţie, arte şi ştiinţe este un fapt evident. Să fie acesta şi destinul filosofiei?

Se poate concepe un model raţional epistemologic, aruncând filosofia la gunoi? Pentru mine este ca şi cum ai spune că poţi face o pâine fără făină. Oare procesul de analiză şi cercetare ştiinţifică este unul “curat”, liber de orice ingerinţe ce ţin cugetarea filosofică?

Păi … să-l auzim din nou pe Hawking:

There is no picture- or theory-independent concept of reality. Instead we will adopt a view that we will call model-dependent realism: the idea that a physical theory or world picture is a model (generally of a mathematical nature) and a set of rules that connect the elements of the model to observations. This provides a framework with which to interpret modern science.

(The Grand Design, Bantan Books,2010, pag.40)

Să-mi dovedească cineva că rândurile de mai sus nu au nimic de-a face cu disciplina filosofiei şi o să-l declar sfânt, o să-i fac icoană şi o să-i spun câte o rugăciune în fiecare seară câte zile oi avea … aşa să-mi ajute Mama Natură, amin!

Etichete: ,